Anul 2026 se anunță a fi unul dificil. Până acum mai puteam anticipa anumite lucruri, însă în ultima perioadă, predictibilitatea este ceva de neatins. Contextul economic rămâne instabil, legislația se schimbă rapid și adesea imprevizibil, iar presiunea pe bugete este tot mai mare. În acest peisaj, campaniile video nu mai pot fi gândite după rețete vechi.
Întrebarea nu mai este dacă trebuie să comunicăm, ci cum și de ce.
Una dintre marile provocări ale următorului an va fi oboseala publicului. Suntem deja expuși la un volum uriaș de conținut, iar campaniile video (odată elementul diferențiator) a devenit normă. Reclamele arată bine, sunt corect produse, dar de multe ori nu mai spun nimic. Într-un mediu economic tensionat, brandurile vor fi tentate să reducă riscul și să joace sigur. Paradoxal, tocmai această prudență excesivă poate duce la irelevanță.
O a doua provocare vine din schimbările legislative și administrative, care afectează direct planificarea pe termen mediu și lung. Campaniile nu mai pot fi construite rigid, pe structuri fixe, ci trebuie să devină mai flexibile, mai ușor de adaptat și, uneori, mai mici ca amploare, dar mai clare ca mesaj. Din perspectiva producției, campaniile video-ul de impact în 2026 nu vor fi neapărat cele mai scumpe, ci cele mai bine gândite și cel mai bine ancorate în realitatea brandului și a publicului său.
În acest context, strategiile vechi nu mai funcționează. Reach-ul cumpărat nu mai garantează atenție, iar frecvența nu mai construiește automat memorabilitate. Oamenii simt când un mesaj este forțat și când un brand comunică din inerție. Campaniile video trebuie să redevină un instrument cu sens — un mediu în care ideea, imaginea și emoția lucrează împreună — nu doar o prezență bifată într-un plan de media și jusitifică niște bugete.

Și totuși, poate cea mai mare provocare este una internă: să nu renunțăm. În perioade de incertitudine, tentația de a pune pauză comunicării este mare. Dar experiența ultimilor ani ne arată că brandurile care au continuat să investească — inteligent, onest, consecvent — sunt cele care și-au crescut valoarea, chiar și atunci când piața a stagnat în momente dificile.
2026 nu va fi despre mai mult, ci despre mai relevant. Despre a avea curajul să spui mai puțin, dar mai adevărat. Despre a investi în campanii video nu ca într-un cost, ci ca într-o formă de construcție pe termen lung. Pentru că, într-un mediu nesigur, valoarea reală nu vine din economisire, ci din capacitatea de a continua — mai lucid, mai atent și mai aproape de ce contează cu adevărat.

Deși pentru o parte dintre clienții noștri acest lucru este deja cunoscut, merită spus explicit: pe lângă producțiile cinematografice și comerciale, dezvoltăm de peste cinci ani conținut educațional video de tip e-learning, livrat la standarde internaționale.
Am realizat proiecte pentru clienți din afara României, inclusiv școli și instituții de renume din Marea Britanie, lucrând îndeaproape cu profesori și specialiști din domeniile respective, care definesc conținutul și direcția educațională a cursurilor. Rolul nostru este de a transforma acest conținut în soluții educaționale clare, coerente și bine produse, gestionând întregul proces de producție și post-producție.
Într-un context în care educația digitală devine tot mai relevantă, anunțăm disponibilitatea acestui serviciu și pentru clienții din România, alături de celelalte tipuri de producții video pe care le realizăm: filme artistice de ficțiune sau documentar, documentare comerciale și reclame TV.
Vezi video de mai jos pentru un showcase pe e-learning.

credit: Numa Film / Blue Youth Films
credit foto: Antonia Budeanu
Pe parcursul lunii iulie 2025, la Cluj-Napoca s-au desfășurat filmările pentru al doilea lungmetraj semnat de timișoreanul Lucas Neagu, “Nimic mai mult și nimic diferit”. Proaspăt după nominalizarea la Gopo pentru producție independentă a filmului lui de debut, “Timing”, tânărul cineast și-a continuat angajamentul de a contribui la creșterea industriei cinematografice române alături de casa de producție Numa Film.
Timp de 11 zile, echipa Numa Film din spatele producției “Nimic mai mult și nimic diferit” a lucrat îndeaproape cu co-producătorul, regizorul și scenaristul Lucas Neagu pentru a aduce la viață această poveste despre dragoste, familie și rezistență în timp. Izvorând din experiențe și trăiri personale, dar servind și ca o oglindă a tineretului contemporan, filmul atrage atenția asupra angajamentelor pe care ni le luăm în relație cu oamenii pe care îi iubim și asupra greutăților vieții care vin mână în mână cu fericirea. Mai exact, filmul urmărește povestea unui cuplu, Elena și Gabi, care își retrăiesc tinerețea și începuturile relației lor odată ce sunt puși față în față cu povara bătrâneții. De unde am pornit și unde ne îndreptăm? Ce suntem dispuși să sacrificăm unul pentru altul?
Distribuția și viziunea artistică
Filmul îi are în distribuție pe Marian Râlea, Ana Ciontea, Áron Dimény și Johanna Adam, alături de tinerii actori Daria Pintilie și Vlad Lință. Alegerea distribuției a fost gândită pentru a crea un echilibru între experiența unor interpreți consacrați și naturalețea generației tinere, într-un demers care pune accent pe autenticitate și profunzime emoțională.
Provocări și coordonare de producție
Una dintre principalele provocări ale proiectului a fost organizarea într-un interval scurt a unei echipe tehnice de aproximativ 30 de persoane, reunind profesioniști cu experiență și colaboratori aflați la început de carieră. O parte dintre aceștia sunt studenți ai Facultății de Teatru și Film (UBB Cluj), implicați în diverse departamente de producție, imagine și sunet. Această colaborare a oferit o oportunitate reală de formare practică și de conectare între mediul academic și industria cinematografică activă.
În ciuda constrângerilor logistice și de timp, echipa Numa Film a reușit să asigure o desfășurare eficientă a filmărilor, menținând un echilibru între nevoile artistice ale regizorului și exigențele unui calendar de producție independentă.

Contextul proiectului
„Nimic mai mult și nimic” diferit marchează o etapă importantă în parcursul lui Lucas Neagu, care, după nominalizarea la Premiile Gopo pentru producția independentă „Timing”, își consolidează demersul de a dezvolta un cinema intim, axat pe trăiri personale și teme universale.
Prin acest proiect, continuăm activitatea drept platformă de producție dedicată filmelor independente, oferind spațiu de creație pentru tinerii cineaști și consolidând colaborările între profesioniștii din industrie și noile generații.
